Amnezie, recesiune, falimentul elitelor, fărâmiţări... Europa liberă şi solidară care a făcut să viseze atâtea popoare oprimate nu mai există, iar responsabilii politici europeni nici măcar nu au curajul să recunoască acest lucru, constată politologul bulgar Ivan Krastev.
Uniunea Europeană (UE) nu mai există, cel puţin nu aşa cum o cunoşteam până acum. Iar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este nici măcar ce va deveni noua uniune, ci de ce nu mai există, de fapt, Europa care ne-a făcut atât de mult să visăm.
Răspunsul este simplu: astăzi, niciunul din stâlpii care au servit construirii şi justificării existenţei Uniunii Europene nu mai stă în picioare.
Lipsa de încredere în viitor
Mai întâi, amintirea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu un an în urmă au fost publicate concluziile unei anchete realizate în mai multe licee germane, printre copiii în vârstă de 14-16 ani. O treime din aceşti tineri nu ştia cine a fost Hitler şi 40 % dintre ei erau convinşi că drepturile omului erau respectate în acelaşi fel în timpul tuturor guvernelor germane, din 1933 încoace. Acest rezultat nu vrea în niciun caz să însemne că ar mai exista vreo nostalgie pentru fascism în Germania. Nu, toate acestea vor doar să ne arate că ne aflăm în faţa unei generaţii căreia nu îi pasă deloc de Istorie. Deci ar fi o gravă iluzie să credem în continuare că legitimitatea UE îşi are rădăcinile în război.
Al doilea element care a permis apariţia geopolitică a Uniunii este războiul rece. Dar nici el nu mai există. Astăzi, UE nu are – şi nici n-ar mai putea avea – un inamic de talia unui URSS de după 1949, care i-ar putea justifica existenţa. Pe scurt, evocarea războiului rece nu ar fi în niciun caz de vreun ajutor în rezolvarea problemelor de legitimitate ale UE.
Al treilea stâlp este prosperitatea. UE este un spaţiu bogat, foarte bogat – chiar dacă afirmaţia nu este valabilă pentru state ca Bulgaria. În schimb, 60 % din europeni cred că în viitor, copiii lor nu vor trăi la fel de bine ca şi ei. Din acest punct de vedere, problema nu este cum trăim de fapt astăzi, ci ce fel de viaţă ne aşteaptă în viitor. Deci perspectiva pozitivă, încrederea într-un viitor mai bun – puternică sursă de legitimitate – a dispărut.
O altă sursă de legitimitate era convergenţa: acest proces prin care statele membre mai sărace, care aderă la UE, au certitudinea că încetul cu încetul se vor alătura clubului statelor bogate. Acest lucru era încă valabil în urmă cu câţiva ani, însă, astăzi, în condiţiile în care previziunile economice decenale se vor confirma, o ţară ca Grecia, în comparaţie cu Germania, va fi la fel de săracă precum în ziua adeziunii sale la Uniune.
Mai multe in...
Trimiteți un comentariu